Armenii s-au aşezat în Moldova în urma mai multor emigrări pricinuite de dramatica lor istorie. La Roman este prima oară atestată comunitatea armenilor, într-un cântec de jelire scris la 1551 de diaconul Mina din Tokat, datorită persecuţiilor îndurate de ei sub domnitorul Ştefăniţă Rareş (1551-1552).Toleranţa de care s-a bucurat comunitatea armeană a fost întreruptă şi în contextul larg al Reformei protestante. Aici amintim că Apusul protestant a impus în Moldova pe Despot Vodă (1561-1563) să faciliteze pătrunderea Refomei, însă foarte repede lucrurile au reintrat în normal încât, pe la 1727 aflăm deja dintr-un act de Ion Tărăbuţă –şoltuzul armenesc, că armenii îşi alegeau şoltuzii domneşti şi dintre români. Comunitatea armeană s-a redus mult, începând din perioada interbelică şi culminând cu anii ’60 când s-a produs o emigrare masivă în Armenia sovietică, astfel s-a ajuns ca astăzi să nu mai existe în Roman nici o familie în care ambii soţi să fie armeni.

           Despre Biserica armeană din Roman o veche tradiţie armenească susţine că prima biserică a fost cumpărată de la saşi în 1355, pe locul căreia s-a construit între 1558-1609, biserica de astăzi de către nobilul armean Agopşa, în timpul preotului Haciadur. Pisania originală păstrată a fost tradusă de Episcopul Melchisedec Ştefănescu. In 1642 Petru Bogdan Bacsev, primul episcop catolic de Sofia cu prilejul unei călătorii în Moldova vizita şi Romanul şi declara că : « Armenii au 80 de case cu 450 de suflete. Au o biserică de zid care nu este urâtă şi este zugrăvită, şi au un preot paroh din neamul lor armean… »

 Inscripţiile datate de pe catapeteasma bisericii şi de pe  icoane arată că din 1830-1831 s-a început o înnoire în biserică.  Cea mai veche icoană datează din 1797, însă unele icoane nedatate par mult mai vechi. Între 1863-1868 s-a realizat o reparaţie radicală, biserica din formă de navă a devenit cruciformă, prin adăugarea turnului clopotniţă cu ceas mecanic, ce rivalizează cu cel al episcopiei şi a anexelor, prin ctitorii armeni Teodor Solomon şi Andronic Simion Pippi, ambii moşieri lângă Roman. Trebuie să amintim aici şi pictura murală a bisericii în naos din 1905 făcută de către Baronul Christe Kapri.

În perioada comunistă biserica s-a închis odată cu plecarea celor mai mulţi armeni intrând într-un grav proces de degradare care a culminat cu cutremurul din 1977. Este meritul Episcopiei Romanului care între 1979-1981 a făcut demersuri către Arhiepiscopia Armeană din Bucureşti şi către autorităţile de-atunci, care s-au finalizat într-un acord comun prin care biserica era cedată Episcopiei Romanului cu condiţia de a o restaura, lucru care s-a şi realizat între 1981-1985. După 1989 Biserica Armeană din Roman a devenit mai întâi, în  1990 paraclis pentru practică liturgică al Seminarului Sf. Gheorghe, iar din 1999 parohie cu enorie având ca preoţi slujitori pe pr. Doru Ionel şi pr. Onofrei Maricel. În acest fel biserica este pregătită ca, în 2009 să atingă 400 de ani de neîntreruptă existenţă.

 

Preot Doru Ionel

Scurt istoric al Bisericii Armeneşti din Roman

Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!

Psalmi 132:1